miercuri, 5 octombrie 2016

5 octombrie - Ziua Mondială a Educației

Ne-am ales să lucrăm cu copiii, fiind atraşi de nobleţea acestei profesii. Pentru a-i putea influenţa însă pe copii, trebuie să fim capabili să-i iubim, să-i respectăm şi să-i cunoaştem. Să nu uităm: într-o lume aflată în deplină confuzie a valorilor, educaţia poate oferi soluţii. Să ne implicăm, să ne asumăm responsabilitatea, să selectăm şi să oferim modele, să fim creativi şi să optăm întotdeauna pentru lucrul bine făcut. Adaugând inteligenţă, voinţă şi multă dragoste, succesul va veni curând. Să luptăm înainte şi dacă pământul pe care-l căutăm nu există încă, să fim convinşi că Dumnezeu îl va crea pentru a ne răsplăti îndrăzneala!” (Grecu Cosmina)

Elevii Școlii Gimnaziale Tărtășești au sărbătorit, ca în fiecare an, Ziua Mondială a Educației prin activități specifice.
În prima parte a activității, profesorii au discutat cu elevii despre semnificația acestei zile și despre rolul important al educației în societate.
Cei mici s-au întrecut în realizarea de colaje și recitarea de poezii despre educație, iar cei mari ne-au impresionat într-un mod foarte plăcut prin compunerile emoționante în care au descris sentimentele de recunoștință, respect și dragoste  pe care le nutresc față de dascălii care le-au pus stiloul în mână și le-au îndrumat pașii până în prezent.
În încheiere, elevii au cântat „La mulți ani!” și ne-au mulțumit pentru toată implicarea noastră în actul educațional.


Mai multe imagini puteți vedea prin clik AICI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu