joi, 29 mai 2014

29 MAI 2014 - Ziua Eroilor

La 40 de zile după Sfintele Paști sărbătorim Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor.
Astăzi pomenim eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori, pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, pentru întregirea neamului și pentru libertatea și demnitatea poporului român.

Elevii Școlilor Gimnaziale Tărtășești și Bâldana au marcat acest eveniment prin vizitarea monumentelor din comună, ducând flori și intonând cântece patriotice, în memoria eroilor neamului nostru.


video




luni, 12 mai 2014

9 mai – Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

În fiecare an, la 9 mai, se serbează Ziua Uniunii Europene, pentru a marca istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state.
Decizia a fost luată de Consiliul European de la Milano, în 1985.

Elevii clasei I de la școala Tărtășești și elevii claselor a II-a și a III-a de la Școala Bâldana au desfășurat activitați specifice acestei zile importante:
-au vizionat prezentări ppt cu privire la importanța istorică a zilei de 9 mai
-au realizat colaje cu steagurile țărilor Uniunii Europene