sâmbătă, 12 mai 2012

Jocuri pentru ziua copilului

Se apropie ziua copilului !
Te-ai gandit si la idei de jocuri si activitati?
Îți propunem câteva jocuri pe care le poți sugera copiilor pentru o zi de neuitat.

  Șoaptele chinezesti
Asezați-vă în cerc. Șopteste la urechea colegului de joc de lângă tine o propoziție lungă. Apoi el va șopti mai departe ce a auzit și așa vor face și restul participanților. Ultima persoană va spune cu voce tare ce i s-a șoptit.

Plasează pachețelul
Învelește o bucățică de ciocolată, sau un alt dar într-o bucată de hartie. Apoi mai pune-i încă o bucată de hârtie până ai în total 10 foi ce acoperă conținutul. La final împacheteaza-o într-o hârtie frumoasă, cât să arate ca un cadou. Așezați-vă în cerc și puneți să cânte în fundal un cântecel simpatic, dând din mână în mână cadoul. Când muzica se oprește, cel care are cadoul în mâini îi dă jos una din hârtii. Repetați așa până reușiți să dați jos toate hârtiile. Cel care va descoperi coținutul cadoului îl va păstra.

 Scaunele muzicale
Cu un scaun mai puțin decât numărul de persoane, se va pune un cantecel în fundal în timp ce participanții la joc se plimbă prin clasă. Când melodia s-a oprit fiecare trebuie să prindă un loc pe un scaun (e voie doar o persoană pe scaun). Participantul la joc care nu prinde un scaun este eliminat. Se va scoate din joc și un scaun și se va continua până va rămâne doar o persoană care va fi și câștigătorul jocului.

Baba-oarba
Copiii vor fi dispuși în formație de cerc. Un copil, numit de conducatorul jocului, va fi legat de ochi cu o eșarfă și va sta în mijlocul cercului. Copiii care formează cercul se vor învârti cântând:
Baba-baba oarba,
Unde-ți este roaba
Roaba ici, colea,
Ia-te după ea.

După ce au terminat de cântat, copiii se opresc din mișcare, iar cel din mijlocul cercului, legat la ochi, se îndreaptă spre un copil și-l atinge pentru ca, pipăindu-l, să-l recunoască.  În final, el trebuie să ghicească numele colegului pe care l-a pipăit.
Dacă ghicește, cei doi copii își schimbă locurile, dacă nu ghicește, jocul continuă cu același copil în mijlocul cercului.

Statuile muzicale
Acest joc se aseamană cu scaunele muzicale, doar că atunci când muzica se oprește, participanții la joc trebuie să stea pe loc nemișcați. Oricine se mișcă, chicotește, etc. este eliminat. Câștigătorul va fi ultimul copil rămas în joc.

Unește punctele și colorează
Copiii sunt foarte curioși când vine vorba de ceea ce se întâmplă în jurul lor – căutând tot timpul să atingă ceva cu care să se joace și să pună întrebări despre orice văd în jurul lor. Această curiozitate trebuie dezvoltată mereu, iar una dintre activitățile prin care o puteți face sunt planșele în care trebuie să unească punctele pentru a putea descoperi personajul ce urmează a fi colorat.

Sursa: http://www.suntparinte.ro/activitati-practice/101-arta-si-indemanare/1082-cum-sarbatoresti-ziua-de-nastere-a-copilului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu