vineri, 21 noiembrie 2014

Săptămâna educaţiei globale 17-24 noiembrie 2014

Săptămâna educaţiei globale, 17-24 noiembrie 2014, a fost marcată la Școala Gimnazială Tărtășești de activitatea " Siguranţa alimentaţiei", adresată elevilor din ciclul primar.












Elevii au învățat despre meniurile recomandate, sănătoase, din cadrul celor 3 mese principale din cadrul zilei: micul dejun, prânz și cină.
De asemenea, au fost informați despre rolul OPC-ului.
Au realizat „Piramida alimentelor”, în urma căreia au înțeles că dulciurile nu trebuie consumate zilnic și nici în cantități mari.

Activitatea a fost coordonată de prof Grecu Cosmina și prof Scripcariu Simona.

marți, 23 septembrie 2014

Primul premiul din clasa a II-a

Putem spune că am început clasa a II-a cu dreptul!
În prima săptămână din clasa a II-a am participat la concursul „BACK TO SCHOOL” organizat de E-librarie Scolara , la care, bineînțeles, am și câștigat. 

Sufletul depus în amenajarea sălii de clasă pentru a fi primitoare și plăcută pentru elevi, ne-a adus un cupon de 500 de lei, cu care am achiziționat auxiliare pentru copilași. Bucuria a fost enormă, atât pentru mine, căt și pentru elevi și părinți.

Mulțumim organizatorului,  E-librarie Scolara, pentru concurs și pentru premiul oferit!


15 septembrie 2014...Bun venit în clasa a II-a

15 septembrie 2014...

Deși nu mai suntem bobocei, emoțiile primei zile de școală ne-au cuprins și de astă dată.
Cu ghiozdănele în spate, cu flori într-o mână și cu mama de cealaltă mână, elevii au pășit în curtea școlii sfioși, dar veseli și nerăbdători.

Sala de clasă...în așteptarea elevilor











Festivitatea de deschidere a anului școlar 2014-2015






În clasă...




Succes în noul an școlar, dragii mei!

joi, 28 august 2014

Noul plan cadru pentru învățământul primar

ORDIN nr. 3.371 din 12 martie 2013
privind aprobarea planurilor-cadru de invatamant pentru invatamantul primar si a Metodologiei privind aplicarea planurilor-cadru deinvatamant pentru invatamantul primar - accesați următorul link:
Planul-cadru de învățămant pentru învățămantul primar

Cântece pentru învățământ primar și preșcolar

Am preluat cântecele de pe internet și le-am modificat în format audio. Le-am arhivat, pentru a putea fi descărcate.

Cântece de toamnă AICI
Cântece despre copilărie AICI
Cântece școlare AICI
Cântece din basme AICI

miercuri, 27 august 2014

Înmulțirea și împărțirea...

Planșe cu tabla înmulțirii și împărțirii preluate de pe internet...






Trenulețul se poate afișa în sala de clasă / în camera copilului , descărcându-l de AICI

Trenulețul se poate afișa în sala de clasă / în camera copilului , descărcându-l de AICI

sâmbătă, 21 iunie 2014

Serbare - 20 iunie 2014 - Serbarea Abecedarului (clasa I), Ciuboțelele ogarului și Carnavalul florilor (clasele a II-a și a III-a)

Ca la sfârșitul fiecărui an școlar, elevii au încântat părinții cu cântece, scenete minunate, dansuri și recitări de poezii, dovedind istețimea și priceperea lor, alături de toate deprinderile dobândite în acest an școlar.
În cele ce urmează vă prezentăm imagini din cadrul serbărilor. Vizionare plăcută!



Serbarea abecedarului

Carnavalul florilor & ciuboțelele ogarului

Și....dansuri!!!




Știm să dansăm, dar priviți și ascultați ce frumos cântăm!

Festivitatea de premiere 20 iunie 2014

Pe 20 iunie 2014 a avut loc Festivitatea de premiere la Școlile Gimnaziale Tărtășești și Bâldana.
A fost o zi minunată, plină de emoții și bucurii!

Puteți urmări imagini în filmele de mai jos:

Clasa I - Școala Gimnazială Tărtășești

Clasele a II-a și a III-a - Școala Gimnazială Bâldana

marți, 17 iunie 2014

Dezvoltare personală - Ce mi-a plăcut / nu mi-a plăcut în acest an școlar...

La ultima oră de dezvoltare personală, am discutat despre impresiile copiilor la finalul clasei I, despre ce le-a plăcut / nu le-a plăcut în acest an școlar.


Sinceritatea copiilor a fost redată atât în imagni, cât și în cuvinte :)














luni, 9 iunie 2014

Cântece de vară

VARA
Vara, purtând cununi de flori şi soare
Vine, să-ntâmpine vacanţa mare.
Trece, prin taberele minunate
Iată, le-a-mpodobit frumos pe toate
R:
Din zare în zare, munţi, codri şi soare
În poiană la amiază fluturi coloraţi dansează
Trei greieri se avântă, din cobză ei cântă
Şi acuma faceţi loc ca să ne pornim la joc, HEI!
Vara, ne-a pus cununi de flori şi soare
Munţii, ne-au dat cristalul din izvoare
Vântul, mireasma dulce de sulfine
Ziua ne-ntâmpină mereu senină!
R:
 Seara, aprindem focul pân' la stele
Cu noi, la şezătoare stau şi ele
 Noaptea, visează florile-n poiene
Basme cu Feţi-Frumoşi şi Cosânzene
R:
CE MICĂ-I VACANȚA MARE
Să te duci la tara la bunici,
Sa le fii de ajutor aici,
Sa fii alintat
Cum n-ai fost niciodat'
Doar atata vreme cat esti pici.
Sa inoti in raul-nvolburat
Care trece prin oricare sat
Sau sa pleci in zori
Iar la cules de flori
Prin padurea ce nu te-a uitat.
Refren:
Ce mica-i vacanta mare
Si ce dor mi-a fost de ea.
La scoala visam 
Ca o asteptam,
Dar ea cand voia venea.
"Ce mica-i vacanta mare"
Spuneam cand eram scolar,
Dar parca oricand 
As spune-asteptand
Vacanta cea mare iar.
Sa ai timp de toate, sa citesti,
Cu prietenii sa te-ntalnesti
Si sa dormi cat vrei
La umbra unui tei
Sau la umbra carui pom doresti.
Sunt atatea lucruri de facut
Ca nu este vreme de pierdut.
Apoi stergi in calendar
Si este toamna iar
si trebuie s-o iei de la-nceput.
Refren x 2
CE FRUMOASĂ-I VARA
Hai, copii, la munte!
Hai, copii, la mare!
Ce frumoasa-i vara!
Cantece si soare!
Pe ogoare si-n gradini
Munca e cu spor.
In padure pasarele
Ciripesc de zor.
Haideti in padure
Aici e racoare.
Nu se poate sta la soare
E caldura mare!
Ce frumoasa-i vara!
Maci inrosesc graul
Undeva, pe-aproape
Susura paraul.
Iar copiii veseli
Fug sa prinda fluturi
Vara sa tot fie!
Bine-i sa te bucuri!

joi, 29 mai 2014

29 MAI 2014 - Ziua Eroilor

La 40 de zile după Sfintele Paști sărbătorim Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor.
Astăzi pomenim eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori, pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, pentru întregirea neamului și pentru libertatea și demnitatea poporului român.

Elevii Școlilor Gimnaziale Tărtășești și Bâldana au marcat acest eveniment prin vizitarea monumentelor din comună, ducând flori și intonând cântece patriotice, în memoria eroilor neamului nostru.






luni, 12 mai 2014

9 mai – Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

În fiecare an, la 9 mai, se serbează Ziua Uniunii Europene, pentru a marca istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state.
Decizia a fost luată de Consiliul European de la Milano, în 1985.

Elevii clasei I de la școala Tărtășești și elevii claselor a II-a și a III-a de la Școala Bâldana au desfășurat activitați specifice acestei zile importante:
-au vizionat prezentări ppt cu privire la importanța istorică a zilei de 9 mai
-au realizat colaje cu steagurile țărilor Uniunii Europene