luni, 31 octombrie 2011

HAPPY HALLOWEEN - 31 octombrie 2011


Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. Ea este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, deși în unele țări data sărbătorii variază — de exemplu, în Suedia este sărbătorită în prima sâmbătă din noiembrie. Numele provine din limba engleză, de la expresia All Hallows' Even, numele sărbătorii creștine a tuturor sfinților, sărbătoare cu care Halloweenul a devenit asociat în țările unde predomină creștinismul occidental — catolic și protestant, deoarece în aceste culte creștine, ziua tuturor sfinților este sărbătorită pe 1 noiembrie. Specific pentru Halloween este dovleacul sculptat, care reprezintă Lanterna lui Jack. Cu ocazia acestei sărbători, copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje și colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o amenințare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. În alte țări, Halloween este serbat prin parade și carnavaluri. (sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Halloween)

Pentru micutii mei acest eveniment este inca strain, de aceea activitatea de astazi a inceput cu o prezentare ppt: explicarea termenului, originea, simboluri, legenda felinarului-dovleac, Poveste de Halloween, costume, mancaruri specifice si jocuri si activitati potrivite. A urmat parada costumelor, expozitie de dovleci-felinare si desene specifice. In final, copiii au primit diplome si bomboane.














sâmbătă, 22 octombrie 2011

“Parinţi străluciţi, profesori fascinanţi" de Augusto Cury

La seminarul de Pedagogie centrată pe competenţe din cadrul programului FOR EDU – POSDRU, am avut plăcerea de a studia pentru câteva minute cartea “Parinţi străluciţi, profesori fascinanţi" de Augusto Cury.
Timpul a fost scurt, însă în pauză am copiat câteva idei foarte interesante şi foarte adevărate.
“Copiii nu au nevoie de părinţi extraordinari, ci de fiinţe umane care să vorbească limba lor şi care să fie capabile să pătrundă în inima lor.”
7 deprinderi ale părinţilor buni şi ale părinţilor inteligenţi:
ü  Părinţii buni alimentează corpul, părinţii inteligenţi alimentează personalitatea;
ü  Părinţii buni dau cadouri,  părinţii inteligenţi dăruiesc propria lor fiinţă;
ü  Părinţii buni corectează greşelile, părinţii inteligenţi îşi învaţă copiii să gândească;
ü  Părinţii buni pregătesc copiii pentru aplauze, părinţii inteligenţi îşi pregătesc copiii pentru eşecuri;
ü  Părinţii buni stau de vorbă, părinţii inteligenţi dialoghează ca nişte prieteni;
ü  Părinţii buni dau informaţii, părinţii inteligenţi povestesc istorioare;
ü  Părinţii buni oferă oportunităţi, părinţii inteligenţi nu renunţă niciodată.
“Există o lume care aşteaptă să fie descoperită în fiecare copil şi în fiecare tânăr. Numai cel care nu se află închis în propria sa lume, reuşeşte să o descopere.”
Încă nu sunt părinte, însă m-am regăsit în aceste “deprinderi” ale părinţilor buni în perioada în care m-am ocupat de educaţia frăţiorului, şi am reţinut că este ideal să fii un părinte inteligent, sfaturi de care voi ţine cont la momentul potrivit, dar şi în activitatea didactică.
“A  educa înseamnă a fi un artizan al personalităţii, un poet al inteligenţei, un semănător de idei.”
7 păcate capitale ale educatorilor
ü  A corecta în public;
ü  A-şi exprima autoritatea cu agresivitate;
ü  A fi excesiv de critic: a bloca copilăria celui educat;
ü  A pedepsi când eşti furios şi a renunţa să mai educe;
ü  A nu-şi ţine cuvântul dat;
ü  A distruge speranţa şi visele…
“Fără vise nu există suflu emoţional; fără speranţă nu există curaj pentru a trăi.”
7 deprinderi ale profesorilor buni şi ale profesorilor fascinanţi:
ü  Profesorii buni sunt elocvenţi, profesorii fascinanţi ştiu cum funcţionează mintea;
ü  Profesorii buni stăpânesc metodologia, profesorii fascinanţi au sensibilitate;
ü  Profesorii buni educă inteligenţa logică, profesorii fascinanţi educă emoţia;
ü  Profesorii buni folosesc memoria ca depozit de informaţii, profesorii fascinanţi folosesc memoria ca suport al artei de a gândi;
ü  Profesorii buni sunt maeştri temporali, profesorii fascinanţi sunt maeştri de neuitat;
ü  Profesorii buni corectează comportamente, profesorii fascinanţi rezolvă conflictele în clasă;
ü  Profesorii buni educă o profesie, profesorii fascinanţi educă pentru viaţă.
“Nu contează dimensiunea obstacolelor, ci dimensiunea motivaţiei noastre de a le depăşi!”


Parinţi străluciţi, profesori fascinanţi" de Augusto Cury este o carte care trebuie citita!

joi, 13 octombrie 2011

Miscarea inseamna viata, sportul inseamna sanatate!

Miscarea fizica este la fel de importanta ca si meditatia. In Univers totul se misca, deci miscarea inseamna viata. Cu cat ne miscam mai mult si mai bine cu atat mai mult noi ne pastram sanatosi si puternici. Miscarea fizica pune sangele si energia in circulatie; acest lucru face ca intregul nostru corp sa beneficieze de mai mult oxigen si substante nutritive dar si de mai multa energie.
Exercitiile fizice intaresc oasele, astfel se fixeaza mai bine calciul si alte minerale.
Educatia fizica vizeaza dezvoltarea armonioasa a organismului, intarirea sanatatii si cultivarea unor calitati fizice (Cretu, 1999, Jinga&Istrate, 1998). Este primul “gen de educare”, care isi exercita influenta asupra organismului. Educatia fizica vizeaza latura biologica a fiintei umane.




În dezvoltarea omului, alături de trebuinţele fundamentale de hrană, afecţiune, educaţie, un rol important îl are jocul. Jocul contribuie la dezvoltarea personalităţii copilului si este consfinţit de CONVENŢIA CU PRIVIRE LA DREPTURILE COPILULUI – 1989. Se ştie că perioada micii şcolarităţi este perioada cea mai încărcată de energie din viaţa omului. La această vârstă jocurile sunt plăcerea copiilor pentru că le satisfac nevoia de mişcare şi nu numai. Prin joc, şcolarul capătă bună dispoziţie, îşi exercită forţele fizice, dar şi pe cele sufleteşti. Cu certitudine jocul este un mijloc important nu numai pentru educaţia fizică, dar şi pentru educaţia morală. Jocul îi dezvoltă copilului sentimente, îl deprind cu răbdarea şi disciplina, cu respectarea regulii. Organizate în grup, jocurile dezvoltă virtuţi sociale: spirit de grup, prietenie, ordine, devotament. Practica arată că şcolarii mici iubesc jocul şi au nevoie de el. De-a lungul anilor am „probat” pe generaţii de elevi fel de fel de jocuri. Jocurile de mişcare sunt foarte numeroase. Amintesc câteva care sunt foarte îndrăgite: „Ascunde-te repede”, „Ciori şi seminţe”, „Şotronul cu numere”, „Ratele si vanatorii”, „Zece bulgări”, „Cursa într-un picior”. Jocurile de mişcare au un rol important în formarea caracterului şcolarilor. Cei impusivi învaţă să se stăpânească, iar cei timizi se obişnuiesc, devin mai curajoşi, mai îndrăzneţi.





miercuri, 5 octombrie 2011

Desteapta-te, Romane!


Dupa 3 ore de educatie muzicala, am invatat si noi  doua strofe din "Desteapta-te, Romane!"

ZIUA EDUCATIEI - 5 OCTOMBRIE

 « Omul lipsit de educatie nu stie sa se foloseasca de libertatea sa. » Immanuel Kant

   « Educatia nu este pregatirea pentru viata, educatia este viata insasi. » John Dewey

ZIUA MONDIALA A EDUCATIEI - 5 OCTOMBRIE
Ziua internationala a Educatiei este celebrata anual pe 5 octombrie, incepand cu anul 1994, in intreaga lume, pentru a aminti de importanta rolului educatiei. Este, de asemenea, un moment de reiterare a semnarii in 1966 a recomandarilor UNESCO/ILO referitoare la statutul profesorului.
In anul de gratie 2011, UNESCO sustine campania de combatere a discriminarii sexuale in sistemul de educatie. In ciuda faptului ca sistemul educational este in mare parte format din reprezentantele sexului frumos, discriminarea ramane, totusi, o problema. Recomandarile UNESCO/ILO din 1996 au stabilit drepturile si responsabilitatile profesorilor si standardele internationale pentru educatia continua, integrarea in campul muncii, conditiile de predare si invatare.

Clasa noastra a desfasurat doua activitati:
I.  Le-am prezentat elevilor un material in format ppt despre educatie si dreptul la educatie, despre dascali celebri; le-am citit poezia "Scrisoare invatatorului meu" de P. Ghelmez si am discutat, la nivelul lor de intelegere, cateva maxime si cugetari despre educatie.
II. In lumea povestilor / desenelor animate: elevii au colorat planse cu personaje indragite din povesti / desene animate





duminică, 2 octombrie 2011

GRAFICUL ACTIVITATILOR EXTRASCOLARE 2011-2012

EDUCATIA NONFORMALA (EXTRASCOLARA )
Aceasta forma de educatie a fost definita ca : " orice activitate educationala, intentionata si sistematica, desfasurata de obicei in afara scolii traditionale, al carei continut este adaptat nevoi individului si situatiilor speciale, in scopul maximizarii invatarii si cunoasterii si minimalizarii problemelor cu care se confrunta acesta in sistemul formal ( stesul notarii in catalog, disciplina impusa, efectuarea temelor ...etc.) (Kleis 1973)
Educatia nonformala cuprinde ansamblul activitatilor si actiunilor care se realizeaza intr-un cadru institutionalizat , constituindu-se ca " o punte intre cunostiintele asimilate in timpul lectiilor si informatiile acumulate nonformal"

( Vaideanu 1998 ap Oprea)
Obiectivele educatiei nonformale sunt:
-largirea si completarea orizontului de cultura imbogatiind cunostiintele din anumite domenii
-crearea conditiilor pentru desavarsirea profesionala
-alfabetizarea grupurilor sociale defavorizate
-sa contribuie la recreerea si destinderea participantilor precum si la petrecerea organizata a timpului liber
-asigurarea cadrului de exersare si cultivare a diferitelor inclinatii, aptitudini, capacitati.
Relatia dintre educatia formala si educatia nonformala este de complementaritale sub raportul continutului, al formelor de organizare si de realizare.



GRAFICUL ACTIVITATILOR EXTRASCOLARE 2011-2012